„Un popor înfometat are dreptul să-și mănânce conducătorii.”
De prea multe ori, țărișoara noastră mică și bogată a fost prăduită. O parte a clasei intelectuale românești a fost mereu școlită de alții și manipulată cu acordul ei sau din naivitate. În viața mea însă este prima dată când conștientizez că noi, profesioniștii în diverse domenii, antreprenorii români nu mai suntem doriți. Suntem dați la o parte pentru a face loc “specialiștilor” străini. De oriunde și de nicăieri. Ei sunt primiți cu brațele deschise, ei sunt încurajați nu să investească în România mea, ci să acapareze tot. Contractele mari de publicitate ale firmelor sunt executate de companii de advertising din țara de baștină, banii de CSR ai multinaționalelor merg doar către cauzele pe care le propun/susțin fundațiile create tot de ei și exemplele pot continua la nesfârșit de la aurul din pamântul nostru – pe care îl vor ei, până la roșia turcească fără gust – pe care noi ne cheltuim bruma de salariu.
Atenție! Nu sunt împotriva deschiderii granițelor, a circulației mărfurilor și a serviciilor. Ba, dimpotrivă. Petrec concedii în străinătate, am cutreierat lumea, am locuit în altă țară mai dezvoltată ca România mea, mă consider un cetățean universal. Dar, peste tot pe unde am fost am văzut oameni care-și iubesc țara, limba, pamântul pe care calcă. Care-și promovează produsele autohtone, chiar dacă în Malta, de exemplu, asta înseamnă cartofi scofâlciți și vin sec, de-ți strepezește dinții.
La 43 de ani, după multe încercări în viață, conștientizez ca DA, sunt naționalistă. Undeva, în sufletul meu, fără să-mi impun ceva, vibrez la Imnul Național, afișez Drapelul României și lăcrimez de fiecare dată când noi, românii, suntem uniți într-o idee, într-un crez.
Am iubit tinerii care au ieșit în stradă după tragedia de la Colectiv. Am simțit că durerea ne poate uni ca popor. M-am înșelat, iată. Suntem din nou dezbinați. Colegi din presă atacă dur, fără scrupule și se alătură manipulatorilor care iarăși caută să ne dezbine. Că sunt susținuți de Soros sau de oricine, cu bani externi care intră-n țara noastră prin fundații obscure, care urlă-n porta-voci bine plasate că salvează România, nu știu și n-am cum să demonstrez acum, aici. Simt însă un lucru: nu știu ei, din afară, ce-i mai bine pentru noi, care trăim aici. Nu simt ei în locul nostru. Suntem cetățeni europeni, suntem membrii NATO, suntem docili și nu ieșim din schemele desenate de mai-marii lumii. Dar lăsați-ne să trăim în țara noastră! Lăsați-ne să muncim la noi acasă.
Vreau să pot butona între Antene, Pro TV, RTV, B1, Realitatea, TVR, Kanal D.
Vreau să-mi pot plăti impozitele, să lucrez pe firma mea, să pot produce bani pentru traiul zilnic.
Vreau să merg liniștită pe stradă, nu să fiu claxonată și fleshuită de cei cu mai mult tupeu.
Vreau să ne permitem să spunem ce gândim, fără să ne fie teamă că cineva, oricine, dă buzna peste noi în casă, că suntem incomozi.
Vreau să transmit și să primesc gânduri bune, să promovez exemple pozitive, să fiu inspirație pentru cei asemeni mie: născuți și crescuți în comunism și aruncați în tinerețe în capitalism. N-a fost ușor să trecem prin atâtea și nici acum nu e ușor să supraviețuim. Dar putem face asta împreună, sprijinindu-ne unii pe alții, nu omorându-ne între noi – frații.
Am încredere în noi, ca popor, în puterea noastră de revenire, în dorința noastră de a fi și de a ne exprima liber.
Un om lângă care am fost mult timp și pe care-l respect și iubesc și astăzi pentru sufletul lui de român iubitor de România are o vorbă: „dacă iei ceva, trebuie să pui ceva în loc”.
Ce puneți voi în locul românilor, formatori de opinie finanțați de afară, de către cei ne-iubitori de România?!
