Blog

De ce nu recomand Vodafone?

cumparaturi-notino

Pentru că m-a dezămagit maxim! Pentru că m-a mințit cu bună știință! Pentru că nu își respectă clienții.Pentru că am sunat de n ori la serviciul cu clienți și am fost sunată la Paștele Cailor. Povestea e simplă. Numărul pe care îl folosesc a fost abonament luat acum 2 ani de la Vodafone, dar pe numele mamei. Eu neavând abonament, ci cartelă, a fost mult mai ușor să iau un telefon, pe abonamentul mamei.

BUUUN!! Timp de 2 ani am plătit abonamentul și rata la telefon. FĂRĂ ÎNTÂRZIERI,FĂRĂ PENALITĂȚI. După 2 ani, am vrut să fac transfer de nume de pe numele mamei pe numele meu și să îmi iau un telefon. Nu s-a putut. Mi s-a spus că pot face transferul, dar telefonul dorit doar peste 3-6 luni puteam să mi-l iau. M-am enervat normal, căci mi se pare normal ca după 2 ani, indiferent pe ce nume era abonamentul, să îmi pot lua un amărât de telefon. Așa că am făcut cerere de reziliere a contractului. După 3 zile, mă sună o doamnă de la Vodafone, care îmi spune că DA SE POATE LUA ȘI TELEFONUL, CUM SĂ NU, CĂ SUNT CLIENTĂ VECHE, bla…bla…bla După 30 minute de vorbit la telefon, mă convinge să renunt la reziliere, ba chiar îmi dă numărul de telefon la care o pot contacta după ce fac transferul pe numele meu.

Transferul la Vodafone

Fac transferul.Telefonul apare pe numele meu..PAC, DOAMNA NU MAI RĂSPUNDE.Aștept o zi, două, trei, sun la relații cu clienții, ba mai mult, sun la serviciul lor cu plata, mă asigură că totul se va rezolva, că voi fi sunată de un reprezentant în termen de 3 zile. Trece 3 zile, trec 4…o săptămână. Nimeni nu mă sună. MAXIM INTERES PENTRU CLIENȚII VODAFONE. SERVICIUL ANDREEA UN MARE RAHAT…Nu dai de un reprezentant acolo, vorbești cu un robot…PRACTIC….TE CERȚI CU UN ROBOT. Au știut ei de ce au inventat robotul…că să scape de înjurături. Mă duc la reprezentanța Vodafone, nimeni nu mă lămurește nici acolo. Mă pun să fac reclamație. Fac reclamație. Mai fac una și online.

Primesc într-un final răspuns scris cam după o lună de reclamații și sunat pe la clienți, un răspuns pompos, în care își cer scuze și că acest lucru nu reflectă Vodafone și că pot rezilia contractul fără probleme. Scriu i-ar o reclamație, rugându-i să îmi exact de ce dna de la Vodafone m-a mințit, de ce Vodafone-ul s-a pretat la asa ceva. Mi s-a spus că nu îmi pot da detalii din firma. No, pe bune? După ce mă mințiți nu puteți să îmi spuneți exact ce s-a întâmplat?

O să ziceți că am fost PROASTĂ, că am crezut-o pe tipa acea la telefon, da, am fost proastă, însă vorbim de un contract de 20-30 euro pe lună, adică VODAFONE a ajuns să se preteze la asemenea măgării, pentru ce?

Fac ceva pe scuzele voastre, e adevărat ați pierdut o amărâtă de clientă ce-i drept, dar cel puțin mi-am făcut singură dreptate. M-am săturat ca în țara asta să fii călcată în picioare, să nu ți se respecte drepturile. Nu vă lăsați înjosiți de acești MOGULI, care încet-încet încep să își piardă clienții. NU LE MAI PLĂTIȚI TAXE DE REZILIERE. FACEȚI RECLAMAȚII LA A.N.P.C. DAȚI-i ÎN JUDECATĂ DACĂ NU OBȚINEȚI NIMIC PE CALE AMIABILĂ. Nu vă lăsați călcați în picioare nici pentru 1 euro..

La mine s-a rezolvat, dar cu mulți nervi și multe reclamații.

Cum Vodafonul nu vroia banii mei decât peste 6 luni, m-am dus la Altex și mi-am luat telefonul dorit. NU RECOMAND VODAFONE! SUNTEȚI O MARE DEZAMĂGIRE! Am fost bună 2 ani să vă plătesc abonamentul, după v-ați trezit că brusc nu mai sunt!!!!

Share dacă și voi ați fost țepuit de ei! P.S. Scuzați limbajul licențios pe alocuri..

S-ar putea să-ți placă și...